Primaria Tismana

PROIECTELE ANULUI 2005 reluate

MEMORIUL JUSTIFICATIV PRIVIND REABILITAREA Căminului Cultural

şi proiectul reamenajării centrului oraşului Tismana, reluate în şedinţa lunii ianuarie 2006

Una din variantele propuse pentru lărgirea centrului Tismanei

Comisia pentru învăţământ, sănătate şi familie, activităţi social-culturale, protecţie copii, turism, tineret şi sport

MEMORIU JUSTIFICATIV PRIVIND

REABILITAREA SUB ASPECT FIZIC ŞI FUNCŢIONAL A CĂMINULUI CULTURAL TISMANA ÎN VEDEREA TRECERII LUI LA

STATUT DE CASĂ DE CULTURĂ

Argumente

Necesitatea renovării actualului cămin cultural şi transformarea lui în casă de cultură, este impusă în primul rând de faptul că, localitatea Tismana a fost declarată oraş la data de 5 aprilie 2004, conform Monitorului Oficial Nr. 310 din 7.04.2004.

În al doilea rând, prin activităţile căminului cultural şi ale altor instituţii publice, prin manifestările organizate de bibliotecă, Primăria Tismana duce o campanie intensă, inclusiv prin intermediul reţelei Internet, pentru a repune Tismana în adevărata ei valoare istorică şi turistică.

Istoria localităţii trece mult dincolo de evul mediu şi deci şi de perioada când a trăit cuviosul Nicodim, ctitorul confirmat documentar al Mănăstirii Tismana.

Importanţa istorică excepţională a Tismanei este dată de următoarele fapte:

- în zona Tismana a fost identificată cea mai veche locuire musteriană din România;

- în zona Tismana s-au găsit dovezi arheologice care atestă prezenţa unor locuiri din neolitic la Steiul Coziei, din epoca bronzului la Topeşti şi locuri amenajate pentru desfăşurarea ritualurilor religioase precreştine gete pe Valea Tismanei;

- pe Valea Tismanei au fost construite, din lemn, primele biserici creştine din România, la Pârâul Furniei şi Scăunele;

- Mănăstirea Tismana este cea mai veche mănăstire din România iar construcţia ei începuse cu cel puţin două secole înainte de venirea cuviosului Nicodim în secolul al XIV-lea;

Argumente biopedogeografice

Din punct de vedere turistic, zona Tismana are o valoare inestimabilă. Nouă zecimi din teritoriul administrativ al oraşului Tismana este ocupat de goluri alpine, păduri şi păşune, acestea permiţând o mare diversitate de habitate şi de vegetaţie, cu reprezentanţi valoroşi şi numeroşi din majoritatea ordinelor sistematice specifice zonei temperate.

Prin relieful său variat şi bogat, Tismana reprezintă pentru cercetători, turişti sau investitorii din domeniul forestier, un interes deosebit deoarece hotarele Tismanei se întind plecând de la 190-200 m faţă de nivelul mării în Câmpia Celeiului, până la peste 2000 m în Munţii Godeanu din Masivul Retezat!

Având ca vecin nordic Parcul Naţional Retezat şi incluzând în partea de nord o parte din Parcul Natural Domogled-Valea Cernei, teritoriul Tismanei cuprinde toate formele de relief, de la câmpiile mici ale depresiunilor, la dealuri, creste şi şei, până la goluri alpine. Nouă zone naturale protejate, trei monumente ale naturii şi o rezervaţie a biosferei, iată o duzină de oaze de bogăţie dintr-un mediu forestier şi subalpin care oferă florei şi mai ales faunei, suficiente resurse de hrană şi apă, precum şi condiţii necesare pentru adăpost, reproducere şi mobilitate.

În arealul Tismana - Retezat se adăpostesc aproape 1190 specii de plante superioare din cele peste 3450 cunoscute în România, adică mai bine de o treime din flora României! Iar la acestea se adaugă un număr mare de specii inferioare.

Sub aspectul clasificării şi descrierii speciilor unei anumite grupe de plante, în vederea protejării lor, cercetătorii au în atenţie, în parcurile amintite mai sus, peste 90 de taxoni endemici din totalul de 127-400 taxoni endemici acceptaţi de diferiţi autori pentru România.

Tismana – 620 de ani de atestare documentară

Anul acesta Primăria Tismana va demara a serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 620 de ani de la hrisovul lui Dan I Basarab, hrisov prin care se atestă documentar vechimea Mănăstirii Tismana. Iată, un fragment din acest hrisov:

"....Pentru că eu, cel întru Hristos Dumnezeu bine credincios Io Dan Voevod, şi cu mila dumnezeiască, domn a toată ţara Românească, la începutul domniei, dăruite mie de Dumnezeu am aflat în ţara Domniei Mele, la locul numit Tismana, o mănăstire întru toate neisprăvită, care răposatul întru fericire piosul voievod Radul, părintele Domniei Mele a înălţat-o din temelie, dar scurtându-i-se viaţa, n-a săvârşit-o.

De aceea, am binevoit Domnia Mea după cum i-am urmat la domnie, tot aşa să-i fiu următor şi la această faptă pentru înnoirea pomenirii părintelui meu şi pentru mântuirea sufletului meu, isprăvind cu zidirea şi întărind cu daruri şi venituri acest hram al Prea Sfintei Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, ..."

Hrisov dat la 3 octombrie 1385

Facem precizarea ca Dan I consfinţeşte prin hrisov un fapt deja împlinit.

Cuviosul Nicodim, cu călugării săi şi ajutorul material al domnitorului Radu Negru Vodă (1377-1383), ca asociat la domnie al lui Vladislav I (Vlaicu-Vodă) Basarab, ridicase biserica mare a Mănăstirii Tismana, cu cel puţin nouă ani înainte. Potrivit unei însemnări de pe un document din 5 august 1424, în anul 1378 se spune că „s-a sfinţit biserica” mănăstirii. O altă notă ce se află pe un pergament, ne spune în limba timpului mai exact: "S-a sfinţit biserica în anul 6886", adică 1377. Mai mult, ne spune când şi cum a fost sfinţită: la 15 august 1377, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Aceasta presupune că lucrările la biserica mare începuseră cu cel puţin un an mai înainte, adică în anul 1376. Având în vedere însă, dimensiunea construcţiei, mai logic pare anul 1372, an când Vlaicu-Vodă asociază pe fratele său Radu I la domnie.

Mai facem încă o precizare, investigaţiile arheologice din anii 1970, au certificat faptul că sub absida bisericii centrale, la 1,80 m adâncime, s-au găsit urmele unei fundaţii mult mai vechi, din cărămidă romană. Precum şi amenajări din secolele anterioare ctitoriei începută de Radu I Basarab. Este vorba de amenajarea platoului de sub actuala mănăstire Tismana cu lemn de tisă şi bolovani de râu, o altă iniţiativă a construirii unui locaş de cult creştin ortodox, în vremea lui Litovoi sau, mai plauzibil, Negru Vodă tatăl lui Tihomir şi bunicul lui Ioan Basarab I.

Iniţiativa a fost stopată de cucerirea unei fâşii a actualului Gorj, între anii 1230-1235, de către Bela al IV-lea în cruciada lui contra lui Ioan Asan al II-lea, la îndemnul papei Grigore al IX-lea, de a distruge "toate locurile unde se adună schismaticii".

Ca o ultimă precizare, istoricii au găsit dovezi prin care se poate afirma cu certitudine, că acest loc sfânt de pe Valea Tismanei a fost folosit chiar şi înainte de Hristos, adică în adânca negură a vremurilor preistorice.

În contextul atestării documentare, au început deja întâlnirile cu reprezentanţi ai intelectualităţii gorjene. Prima întrunire cu poeţii şi editorii din Gorj a avut loc în sediul primăriei miercuri, 6 aprilie 2005. Printre alte personalităţi, d-l Mocioi Ion a reamintit faptul că în vremea când conducea destinele culturii gorjene, în calitate de preşedinte, a avizat cercetările arheologice de la Mănăstirea Tismana. A reconfirmat găsirea în fundaţiile mănăstirii a unor cărămizi romane şi a susţinut calendarul manifestărilor preconizate a se declanşa în acest an, la Tismana, cu prilejul împlinirii a 620 de ani de la prima atestare documentară a Mănăstirii Tismana.

In vederea popularizării acestui eveniment a avut loc, la sfârşitul lunii martie şi lansarea site-lui Primăriei Tismana www.primariatismana.ro prin care vom anunţa şi pe această cale, datele manifestărilor organizate în acest an.

Şase secole de la scrierea primului tetraevanghel slavon în Ţara Românească

În anul 2005 se împlinesc 600 de ani de la scrierea primului Tetraevangheliar slavon în Ţara Românească. El este opera cuviosului Nicodim de la Tismana şi deci în domeniul vechilor scrieri, Nicodim deţine o întâietate absolută în istoria Ţării Româneşti.

Este cea mai veche carte datată din Ţara Românească cu cea mai veche ferecătură şi se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Diaconul Coresi a tipărit în 1561 Tetraevangheliarul, dar el a fost scris, cu 156 de ani mai înainte, de Nicodim. Şi tradus din slavonă de ucenicii săi, puţin timp după aceea.

Aşadar, Nicodim copiază în limba slavă, pe pergament, Tetravanghelul, prima scriere de acest gen în Ţara Românească. Alcătuit din textul evangheliilor el are o valoare nu numai istorică şi religioasă în cultura românească. Prin caracterele fine si foarte frumoase, decoraţia primei litere, ornamentaţia florală îmbinată cu cea zoomorfă de pe frontispicii Tetraevanghelul prezintă o valoare inestimabilă în arta grafică, Nicodim aparţinând renumitei clase de caligrafi decoratori din Bizanţ ce se formase încă de pe timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

Iată ce scrie el în fascimil:

"Această sf. evanghelie a scris-o popa Nicodim în Ţara Ungurească în al 6-lea an al acestei persecuţii, (şesto togova gonenia) iar socotit de la începutul lumii 6913 (1404-1405)".

Pe ultima filă, fila 316, Anton Pann încearcă într-un postscript să interpreteze fascimilul lui Nicodim:

Încercând să evite cuvântul „gonenia” (se înţelegea că din cauze interne, Nicodim s-ar fi exilat peste munţi), cuvânt pe care Anton Pann îl înţelegea „gonire”, el scrie:

„Această sfântă evanghelie au scri(s)-a popa Nicodim la această sosire în ţara Ungurească, la anul de la facerea lumii 6913 1405”

cuvântul „gonenia” din textul original al lui Nicodim fiind omis.

Dar aici nu e vorba de o "gonire" a lui Nicodim din Ungrovlahia - cum greşit credea Anton Pan - ci de persecuţia creştinilor de către turci după biruinţa de la Nicopole. Într-adevăr, năvălirea turcilor în Serbia are loc la 1398/99 iar până la 1404/1405 sunt exact şase ani!

Iată fotocopia adnotării lui Anton Pann:

Sub linia postscriptului, Anton Pann scrie:

„S’au tîlmăcit de mine Anton Pann prof. de muzică sem(inarul) sf. Mitropolii”

1844 August 9

Cum începe cuviosul Nicodim tetraevangheliarul său? Să desluşim prima pagină, în care se cuprinde tot anul, numărul evangheliştilor şi succesiunea lor.

„Ştiut să fie, scrie el, că se citeşte rândul sf. evanghelii de la Ioan în şapte săptămâni socotite de la marea Duminică a Paştilor fără oarecare trei zile. Sf. evanghelie de la Matei se citeşte de Luni după Cincizecime care este a sf. Spirit până Vineri după Înălţarea crucii şi se cuprinde în 17 săptămâni, din care 11 au evanghelie citită de la Matei în fiecare zi.

Din săptămâna a 12-a în 5 zile (se citeşte) evanghelia de la Marcu, arătând Sâmbăta şi Duminica, iar Matei se citeşte până la sfârşitul a 17 săptămâni; şi deci săptămâna a 17-a are (evanghelie de la Matei) numai Sâmbăta şi Dumineca pentru că rar se socoteşte săptămâna a 17-a a lui Matei dacă într-însa cad Paştile. Dacă însă, într-însa nu cad Paştile, de loc nu se va citi şi această săptămână a 17-a; întoarce-te înapoi la (la Marcu) şi citeşte de unde vrei 5 zile. Dacă, pentru că nu se coboară Paştile nu se ajunge şi în Luca Sâmbăta şi Duminica, se citeşte acolo această Duminică a lui Matei care este a Hanaanencii înainte de a lui Zacheu”.

Această scriere nu a fost luată în seamă de unii autori din cauza referirii lui Nicodim la „Ţara Ungurească” care n-avea nimic de-a face cu realitatea. Pentru aceia care stăpânesc istoria, lucrurile sunt foarte clare: prin „Diploma dată de regele ungar Bela al IV-lea Cavalerilor Ioaniţi la 2 iunie 1247” regele maghiar dăruieşte cavalerilor o serie de teritorii, "afară de teritoriul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm olaţilor (olahi, vlahi, n.n.) aşa cum l-au stăpânit aceştia şi până acum". Ori Tismana era centrul spiritual al Voievodatului lui Litovoi, mijlocul lunii cuptor fiind consacrat marelui pelerinaj de la 15 august de la Tismana.

Sărbătoarea de la 15 august dea-lungul istoriei

INVOCĂRILE PĂGÂNE DINAINTE DE HRISTOS

Cercetarea interdisciplinară între istorici şi cercetători diverşi al căror domeniu este apropiat, etnografi, folclorişti, biologi, au mai adăugat un adevăr ce nu poate fi pus la îndoială: toponimul Tismana este o „moştenire de la părinţii noştri traco-dacii”. ( Pr. Dumitru Bălaşa şi prof. Toma Hrisant – Mănăstirea Tismana, vatră străbună)

Mai exact, numele vechi de Tismena sau Tizmena are un radical traco-dac "dis-" sau "tiz-", "tis-", cu însemnarea de "cetate, loc întărit, loc amenajat" la care s-a adăugat sufixul indoeuropean "-men(a)" si s-a obtinut "tizmen(a)" sau "tismen(a)", care are înţelesul de cetate fortificată din zid în perioada evului mediu dar şi cu înţelesul de invocarea a cetăţii, a locului amenajat, în perioada precreştină.

Invocarea locului sacru, invocarea cetăţii în vremea geţilor avea loc într-un loc precis stabilit şi la o dată bine aleasă mai precis, pe Valea Tismanei la mijlocul lunii cuptor pe poiana de lângă pârâul Furniei. Conform dicţionarului latin, „furnus” înseamnă „cuptor”. De pretutindeni soseau şiruri, şiruri, pelerini de pretutindeni însăşi călătoria fiind o procesiune religioasă.

PLIEREA SPONTANĂ LA OBICEIURI CREŞTINE

La apariţia creştinismului, a închinării şi a rugăciunilor, creştinismul nu a schimbat obiceiurile ci le-a organizat. Rugăciunile şi închinările aveau loc în biserică, loc liniştit şi plin de smerenie, iar muzica şi dansurile se desfăşurau pe Poiana Bâlciului Sfintei Fecioare Maria, fosta poiană a sfinxului zeiţei mamă, sfinx semnalat de istoricul N. Desuşianu.

Construindu-se pe Valea Tismanei prima biserică creştină, s-a căutat să se păstreze vechea denumire. Întărind platoul de sub actuala mănăstire, s-a folosit lemnul de tis (socotit lemn sfânt) şi sigă cu scopul ca locul să fie creştinat şi să i se păstreze numele vechi de Tismena.

Tradiţia monastică leagă şi ea denumirea Tismana de prima bisericuţă din lemn de tis construită de Sfântul Nicodim cu propria lui mână în secolul al XIV-lea. Dar un document de la 5 august 1424, confirmă că mănăstirea a fost de la început construită din zid de Radu I Negru pe locul vechii biserici construite de bunicul lui Ioan Basarab I şi distrusă între anii 1230-1235, de către regele maghiar Bela al IV-lea.

Organizarea bâlciului de la mijlocul lunii lui cuptor a avut de suferit dar obiceiul s-a păstrat în ciuda vremurilor tulburi împreună cu celelalte bâlciuri intrate în tradiţie.

S-a păstrat şi bâlciul "Seminţelor" de la echinocţiul de primăvară devenit în creştinism Blagoveştenia şi bâlciul "Recoltelor" de toamnă împins mai târziu şi pliat pe sărbătoarea Sf. Andrei în satul Pocruia.

Dar nu numai bâlciurile şi obiceiurile ci şi toate vechile denumiri s-au prelucrat după creştinare şi li s-a adăugat o motivaţie creştină pentru a le întări denumirea. După denumirea "Tismena", amintim denumirea bisericii "Buna Vestire", din nordul satului, care conservă denumirea vechiului loc de supraveghere aflat pe o colină din apropiere. La fel, biserica mănăstirii, "Adormirea Maicii Domnului", a păstrat tradiţia nedeii geto-dacice dedicată cultului mamei.

Tradiţia bâlciurilor de la Tismana are deci rădăcini care se pierd în negura istoriei şi această tradiţie nu a încetat niciodată.

VREMEA REVOLUŢIONARILOR

La venirea lui Nicodim, viaţa monahală se separă aproape în întregime de tradiţiile precreştine, păgâne. Oficierile religioase nu mai permit decât un pelerinaj ecumenic la mănăstire. Bâlciurile, dansurile şi horele sunt lăsate în grija autorităţilor statului sau sunt transmise spontan generaţiei viitoare. Viaţa monahală cere restricţii, linişte şi rugăciune. Ea are un grafic prestabilit, precis şi nu poate fi adaptat la obiceiurile lumeşti.

Se diminuase, în timp, aproape complet importanţa tradiţiilor locuitorilor zonei Tismana în viaţa religioasă a zonei. Basarabii îşi aduseseră ruda sa, Cuviosul Nicodim, care construise mănăstirea iar acesta, îi impusese reguli însuşite la Muntele Athos. Influenţa grecească şi chiar şi cea sârbească, se simţeau bine la Mănăstirea Tismana iar elementul autohton, tradiţional, fusese copleşit.

Nicodim Runcanu (egumen al mănăstirii între 1713.06.29-1720.10.28, originar din Runcu Gorjului) şi Nicodim Curpeneanu (egumen între 1726.12.09-1731.01.01) au fost primii egumeni ai Mănăstirii Tismana, adevăraţi patrioţi, care au iniţiat o mişcare de reabilitare a vechii tradiţii religioase a poporului român, construind în satul Tismana, biserica "Bunei Vestiri" iar pe dealul Cioclovina, biserica Schitului Cioclovina de jos, cu hramul Sfinţii Voievozi. El reorganizează şi bâlciurile ce ţin de hramuri deoarece pe lângă aceste biserici, se simţea nevoia unei reorganizări spirituale, satele mai aveau nevoie şi de perpetuarea obiceiurilor străbune.

În vârful acestei mişcări de încurajare a elementului autohton, se situează de departe egumenul Dionisie LUPU care chiar în primul an ca egumen, 1807, ajută la construcţia bisericii din satul Pocruia, îi dă hramul Sf. Andrei şi reorganizează aici Bâlciul Recoltelor.

Mare patriot şi prieten cu Tudor Vladimirescu, pe atunci numit "Theodor vel sluger", Dionisie Lupu este remarcat de domnitor prin mişcarea sa de punere în valoare a tradiţiilor religioase specific româneşti. Şi aşa devine el, mitropolitul Ţării Româneşti. Putem spune că dacă acum avem o Biserică Ortodoxă Românească cu un puternic specific naţional, aceasta se datorează egumenilor patrioţi de la Mănăstirea Tismana

REFORMA AGRARĂ

Poiana Bâlciului Sfintei Fecioare Maria din apropierea Mănăstirii Tismana a rămas un loc sacru secole de-a rândul. În ultimele secole însă, marile familii boiereşti, pretinzând descendenţa lor din Basarabi, au obţinut aici terenuri pentru construcţie. Construcţiile în acest loc sacru au fost favorizate de Reforma Agrară, mănăstirea pierzând o mare parte din terenurile sale. Vremurile se schimbaseră.

Familiile boiereşti au mai păstrat vag unele denumiri locale şi au amenajat aici alei proprii de tihnă şi reculegere. Astfel "drumul spre taine" dintre un megalit şi mănăstire a fost redenumit "Aleea Tainelor". Alte amenajări au luat numele celor ce le-au construit: "Chioşcul lui Coşbuc", "Fântâna Chihaia", "Vila Sfetea", "Masa fraţilor" (locul unde se întâlneau Ortiz, Lucaci, D. Chiriac, Castaldi, Popa Lisseanu şi Clinciu"), casa Miloşescu şi altele. Pe locul vechiului platou din vremea geto-dacilor, loc de procesiune s-a construit o păstrăvărie alimentată cu apă din vechea peşteră a sfinxului zeiţei mamă.

Totuşi, familiile boiereşti care au construit vile pe Valea Tismanei în jurul anilor 1900, au fost un mare câştig pentru Tismana şi pentru Bâlciul Sfintei Fecioare Maria. Ia amploare turismul. Pelerinajele pe Valea Tismanei nu se mai fac doar la 15 august cu ocazia Bâlciului Sântămăriei şi Sfintei Slujbe de la mănăstire ci tot timpul anului. Localitatea este declarată localitate climaterică, Valea Tismanei oferind liniştea şi aerul curat pe care locuitorii oraşelor deja încep să-l caute.

Tismana începe să capete prin turism un mare renume, Bâlciul Sântămăriei devine un bâlci de importanţă naţională. Însăşi regii României vin cu plăcere pe Valea Tismanei. Ei dispun de amenajări de mare efect pe vremea aceea. Frumoase felinare ornate, amplasate pe stâlpi de fier artistic turnaţi şi la distanţe egale, erau aprinse noaptea pe Valea Tismanei. Regii participau nu numai la Bâlciul Sântămăriei dar chiar şi la hramurile bisericilor din satele Tismanei.

În vremea Majestăţii Sale Regele Mihai s-au organizat chiar şi parade ale portului popular, concursuri de frumuseţe şi alte manifestări culturale.

Concursurile de frumuseţe erau câştigate numai dacă frumuseţea naturală se asorta cu frumuseţea costumului popular purtat.

Câştigătoarele erau acceptate în Liga Femeilor din Gorj asociaţie condusă de Aretia Tătărăscu soţia marelui liberal gorjean George Tătărăscu fost prim ministru.

Printre femeile din Tismana care au avut onoarea să câştige concursurile de frumuseţe amintim pe d-na Tanţa Neferescu şi Polina Dobrovicescu.

EPOCA COMUNISTĂ

În epoca comunistă, din locurile sacre ale dacilor şi din amenajările familiilor boiereşti, nu a mai rămas nimic. În ura clasei muncitoare contra burgheziei şi moşierimii "clasă exploatatoare care a supt sângele poporului", nu s-au distrus numai aleile "capitaliste" dar chiar şi grădina Ocolului Silvic Tismana care nu avea nimic comun cu "exploatatorii" fiind o întreprindere de stat. Trandafirii cei mai frumoşi de pe Valea Tismanei au fost scoşi şi arşi ca pe mărăcini.

"Aleea Tainelor" a fost distrusă pe locul ei amplasând-se staţia de betoane a şantierului Sistemului Hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana.

Celebra fântână Chihaia, unde se adunau celebrităţi ale vremii, a fost distrusă de Sfatul Popular (primăria). S-a demolat "opera boierilor" şi s-a captat izvorul pentru a alimenta "Partizana", vechea denumire a actualei "Arta Casnică" şi satul.

În "mânie proletară" au fost împărţite şi bunurile naţionalizate de la Vila Sfetea. Nici din amenajările făcute de regii României n-a mai rămas nimic.

Din numeroasele felinare frumos ornate, care se aprindeau seara pe Valea Tismanei doar două au mai rămas.

Poiana "Bâlciului Sântămăriei" aflată vizavi şi la nord de mănăstire a fost şi ea sacrificată iniţial pentru o "Vilă PCR". Bâlciul Sfintei Maria Mare a fost mutat în sat în anul 1968.

Două considerente au stat la baza acestei mutări.

1. Eliberarea terenului pentru o nouă construcţie şi totodată asigurarea liniştii conducerii comuniste judeţene care "se recrea" la "Vila Partidului", fostă Vila Semenescu naţionalizată şi care se afla alături.

2. Contracararea sărbătorii religioase care se desfăşura pe data de 15 august la mănăstire prin crearea în paralel a unui mare festival care să distragă "masele populare" de la acţiunea "duşmănoasă" a bisericii.

Regimului comunist nu-i convenea că Mănăstirea Tismana avea şi sub conducerea sa, acelaşi vechi program ca pe vremea "capitaliştilor".

Pentru contracararea hramului mănăstirii regimul comunist decretează înfiinţarea "Festivalului Cântecului, Dansului şi Portului popular" de la Tismana.

Toate instituţiile statului cu excepţia bisericii erau obligate să participe cu "tineri talentaţi". Răspundeau de obicei şcolile, mai organizate şi mai obediente. În sarcina şcolilor din Tismana cădea amenajarea scenei, participarea la parada portului, mobilizarea cetăţenilor pentru a participa la festival, curăţirea deşeurilor şi gunoaielor rămase de la festival. Magazinele săteşti erau obligate să deschidă standuri cu marfă "în bâlci" iar pădurarii să asigure "protecţia pădurii" din apropierea bâlciului.

Cooperativa "Arta Casnică" Tismana era mobilizată cu întregul personal, toţi membrii cooperatori fiind obligaţi să participe cel puţin la "paradă".

Renumita paradă a formaţiilor şi a creatorilor, a persoanelor îmbrăcate mai mult la comandă decât benevol, avea punctul de plecare în "Centrul Tismanei". La ora 9, parada pornea spre "Tribuna oficială" amenajată în faţa Complexului "Arta Casnică" unde întreaga conducere judeţeană savura mândră defilarea. Parada se oprea la scena Festivalului unde continua programul soliştilor, dansatorilor şi rapsozilor.

Primele ediţii ale festivalului au fost bine organizate dar treptat "şefii" judeţeni au renunţat de a se mai etala public trimiţând la defilare "eşaloanele inferioare".

Cu toate acestea scopul propus a fost atins, ideea festivalului "a prins" şi multă lume renunţat de a mai merge la mănăstire, festivalul fiind "mai aproape" şi mai frumos "având şi tirbombe, mici şi bere". Trebuie spus că la primele ediţii băuturile erau interzise în timpul festivalului dar s-a renunţat treptat când s-a văzut că "măsura nu dădea roade".

ORGANIZAREA SUB AUSPICIILE INSTITUŢIILOR DE SPECIALITATE

Festivalul Cântecului, Dansului şi Portului popular de la Tismana a intrat în normalitate după 1989 când a început să fie organizat de către instituţiile culturale şi artistice specializate. Respectiv :

Consiliul Local şi Primăria Tismana

Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural

Centrul Judeţean al Creaţiei Populare

Consiliul Judeţean Gorj

Ansamblul artistic "Doina Gorjului"

Ediţiile de după 1989 nu au mai fost organizate "la ordin" ci ele au preluat deja cutuma festivalului care încet, încet intrase spontan în obiceiurile zilei de 15 august..

Nu a mai fost nevoie de constrângeri, tinerilor le plac concursurile, festivalul fiind pentru ei un prilej de afirmare.

Festivalurile de după 1989 sunt la fel de atractive şi cu voluntari. Pe lângă toate acestea, multe licee şi şcoli generale au început să-şi înfiinţeze propriile formaţii artistice.

Aşa cum e şi cazul Grupului Şcolar Industrial Tismana care are permanent în pregătire două formaţii:

- Grupul vocal „Tisa”

- Grupul instrumental „Muguri de castan”

Caracter permanent are şi formaţia de dansuri a şcolii Topeşti.

***

Pentru care înaintăm acest MEMORIU JUSTIFICATIV PRIVIND REABILITAREA SUB ASPECT FIZIC ŞI FUNCŢIONAL A CĂMINULUI CULTURAL TISMANA ÎN VEDEREA TRECERII LUI LA STATUT DE CASĂ DE CULTURĂ

PRIMAR, Preşedintele comisiei,

Prof Costel Buzianu Prof. Nicolae N. Tomoniu

Contact Primăria Tismana